decembrie 03, 2010

Memorialul Durerii - Baietii din munti


Memorialul Durerii - Episodul 3 - Băieţii din... de MicaelNicolas

4 comentarii:

Alexandru Moraru spunea...

Da...aici il pot include si pe tatal meu...luptatorul din munti...da...mare sacrificiu...oare a meritat ?...daca da...de ce ? pentru cine ? pentru ce ?...o viata distrusa...imi pare atat de rau de el (a incetat din viata acum 7 ani, dar nu a incetat niciodata sa spere ca "va fi mai bine"...pentru cine ?...)
Ma numesc Morar Alexandru, port numele tatalui meu caruia i se mai spunea si "Alexandru de la plai"...O viata pentru o idee...

Micael Nicolas spunea...

Îmi pare rău pentru suferinţele tatălui d-voastră,dar oare merită trăita viaţa fără nicio credinţă sau mai bine zis fără credinţa într-o idee !
Oare nu prin suferinţă am ajuns unde am ajuns,nu doar noi românii,ci şi umanitatea întreagă!
Unii oameni se nasc în suferinţă,aleg suferinţa,că fără de ea nu am fi ajuns niciodată la înţelepciunea omenească !
Sper să nu vă supere prea tare acest comentariu ce-ar putea părea uşor impertinent,dar suferinţa este o taină în sine ce poate schimba destinele nu numai a celor ce suferă ,dar şi acelora ce află despre suferinţa şi sacrificiu părinţilor sau al străbunilor nostri !
O viaţa trăită în uzur şi fără griji(ca să nu mai pomenesc nimic despre sacrificiu),este o viaţă banală fără sens !
Este adevărat că astăzi,în lumea noastră globalizantă ,a devenit aproape imposibil să mai credem într-o idee,în Dumnezeu etc,de aici porneşte şi toată confuzia noastră,suntem săraci în credinţă,speranţa ne este aproape moartă,căsnicia celor ce sunt căsătoriţi ni se pare desuetă ş.a.m.d.Dar oare suntem noi fericiţi ?Nicidecum !
Oare dacă le-am avea pe toate la picioarele noastre şi cea mică dorinţă ne-am implini-o pe loc,ne-ar face fericiţi !Mă îndoiesc !
Măcar tatăl d-voastră a crezut într-o idee atunci la vremea sa,a suferit pentru ea,chiar dacă suferinţa comsumată i s-a părut mai târziu la anii bătrâneţii fără "însemnătate",dar oare nu aşa par toate lucrurile născute din sudoare şi durere,mai cu seamă când îi vedem pe alţi că o duc bine şi trăiesc în palate,iar cei asemenea tatălui d-voastră nu i-a fost dată o asemenea răsplată binemeritată încă din această viaţă !
Pentru mine mirajul suferinţei este mult mai atrăgător decât implinirea celor mai frumoase vise,fiindcă suferinţa este cel mai bun învăţător în tainele vieţii !
Încă o dată îmi cer iertate dacă am să-ţi par impertinent,dar aşa gândesc,cel puţin la această oră şi în această perioadă a vieţii mele !

Anonim spunea...

Sa nu ne pierdem speranta si credinta in Dumnezeu. Tatal dumneavoastra a luptat pentru unitate nationala. Cat despre suferinta, cum spunea Nicolas mai sus, e inaltatoare; suferinta e suprema catedra de teologie, cum spunea un marturisitor din inchisorile comuniste, nu-mi mai amintesc exact care. Sus inima, romani, caci nu s-a sfarsit. Se va sfarsi cand ultimul romani isi uita stramosii; amintirea stramosilor care au luptat pentru neamul romanesc si credinta noastra bimilenara in Dumnezeu sunt cele mai de pret lucruri pe care le avem.

andreea stefan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.